Bogdan este un hairstylist cunoscut în Baia Mare, cu o experiență de mai bine de 10 ani, câștigând de-a lungul timpului mai multe concursuri internaționale.
Bogdan deține un salon, și o clientelă pe măsura experienței si a muncii depuse. La prima noastră “întâlnire”, i-a sunat telefonul de cel puțin 5 ori în timp ce mă tundea. Era (si este în continuare) foarte căutat, iar programările le făcea folosind o aplicație pentru acestea, până în momentul în care ajungea la agendă să le noteze. Era un proces complex, necesita foarte mult timp, iar el nu se putea focusa în totalitate la ceea ce știe cel mai bine să facă, să tundă.
Am observat de-a lungul timpului faptul că, oamenii NU încearcă să își optimizeze timpul și procesele afacerii lor, fie că vorbim despre un simplu salon sau o clinică cu mai multe departamente.
Motivul pentru care scriu acest articol este pentru a arăta oamenilor, adică ție, cel care citește postarea, faptul că de multe ori există soluții în mediul online care s-ar putea să îți accelereze afacerea, tu având astfel si mai mult control asupra ei.
Pare paradoxal poate pentru unii, dar implementând anumite sisteme sau procese simple, îți poți ușura viața, iar timpul petrecut pentru task-urile respective sau neautomatizate, se reduce semnificativ, astfel rămâi cu mai mult timp liber pentru tine și pentru ceea ce îți place să faci.
Mai pe “scurt”
Bogdan pierdea cel puțin 60 minute zilnic pentru programarea clienților.
Bogdan în 60 de minute câștigă 100 lei. (un tuns costă 50 de lei și durează 30 de minute). Într-o lună, din cauza faptului că el își programează clienții la telefon, manual, pierde 2000 lei. Iar într-un an, aproximativ 24.000 lei.
Nu pare o sumă enormă pentru un an, însă în momentul în care am stat puțin și m-am gândit la cifrele acestea și faptul că există loc de îmbunătățiri, i-am propus lui Bogdan să îi construiesc un website unde oamenii se pot programa, primesc email + sms de confirmare, astfel el nu mai trebuie să își piardă timpul.
Zis și făcut, deoarece nu avea nevoie de foarte multe elemente de design specific sau funcționalități pe website, ci doar o platformă care să fie simplă de utilizat, cu câteva informații unde oamenii se pot programa, într-o săptămână a avut website-ul disponibil pentru clienți.
*** În primele zile era destul de reticent, continua să îmi spună că oamenii nu vor așa, că s-au obișnuit să-l sune sau să îi trimită mesaje atunci când vor să se programeze. L-am convins totuși să continue, deoarece asta este soluția pentru el nu doar acum, ci și pe termen lung.
La fiecare telefon pentru programare redirecționa clientul spre website, iar pe facebook a promovat website-ul.
Acum daca ne uitam in panoul de administrare putem observa urmatoarele cifre:
Cum am ajuns cu un proiect pe nisa beauty de la vânzări de 70-80.000 / luna la vânzări lunare de peste 200.000 lei constant in doar 3 luni.


Peste 300 de programări în ultima lună și peste 4000 într-un an de zile. Cum l-a ajutat educarea clienților pe Bogdan să câștige mai mulți bani?
- Câștigă 60 de minute zilnic care îi poate transforma în bani sau în timp petrecut cu familia, prietenii sau citind.
- Clienții primesc notificare prin email și sms, astfel ei nu îl mai sună pe el în caz ca a uitat sau nu e sigur când trebuie să vină la tuns.
- A realizat că un sistem foarte bine pus la punct și un proces simplu poate să îi salveze timp și bani, astfel în momentul de față caută alte procese pe care și le-ar putea automatiza.
- Website-ul se numeste www.barbervedeta.com, l-am realizat într-un timp relativ scurt, fiind mai atent la funcționalități decât la design.